Sancţiunea - pro sau contra?

SANCŢIÚNE ~i f. 1) Act prin care şeful statului aprobă o lege trecută prin parlament, pentru a o face executorie. 2) Aprobare oficială a unui act de către o instanţă superioară celei care l-a emis, pentru a-i imprima valabilitate. 3) Măsură represivă pentru încălcarea unei legi; pedeapsă. ~ finală. 4) Măsură de constrângere (de natură politică, economică sau militară) aplicată unui stat de către o organizaţie internaţională pentru a reprima un act de violenţă sau posibilitatea unui asemenea act(Sursa: NODEX).

În sens larg, sancţiunea este o modalitate de consfinţire a unui comportament individual sau de grup ca fiind „bun” sau „rău” în raport cu un sistem de valori, norme morale şi juridice, prin aprobare, stimulare, recompensare sau, dimpotrivă, prin dezaprobare, combatere, pedepsire. Sancţiunile punitive au rol de constrângere socială, de a determina subiectul să se abţină de la încălcarea normei. Sancţiunile recompensatorii au rol de a întări comportamente dezirabile, de a conserva şi promova valorile.

În sens restrâns, sancţiunea este o formă de dezaprobare, de pedepsire aplicată pentru o faptă dăunătoare săvârşită. Se aplică nu pentru a provoca suferinţă, ci pentru a-l ajuta pe cel care a greşit să se îndrepte, să evite a mai săvârşi fapte rele (Sursa: Elena Truţa, Sorina Mardar, Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje, Editura Aramis).

    Aplicarea de sancţiuni reprezintă o măsură eficientă de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală.

Argumente:

1. Sancţiunea are un rol reglator pentru relaţiile sociale care au loc în interiorul unei comunităţi, în aşa fel încât membrii ei să-şi desfăşoare în condiţii normale activităţile şi să se simtă în siguranţă în acest mediu.

2. Sancţiunea are rol de protecţie pentru membrii comunităţii.

3. Sancţiunea are rol de constrângere socială, de a determina subiectul să se abţină de la încălcarea normei.

4. Sancţiunea determină descreşterea comportamentului indezirabil în frecvenţă pentru că este urmat de un eveniment aversiv.

5. Sancţiunea ne conştientizează cu privire la faptul că omul este supus greşelii sau, în termeni biblici, „păcatului originar”.

Contraargumente:

1. Sancţiunea se adresează persoanei, nu comportamentului, şi presupune judecata morală a acesteia.

2. Sancţiunea se concentrează pe comportamentele indezirabile şi nu îl învaţă cum să realizeze comportamentul dorit în parametrii acceptaţi.

3. Sancţiunea se exprimă prin puterea autorităţii, cel sancţionat fiind forţat să adopte un anumit comportament.

4. Sancţiunea este arbitrară, este aplicată fără să aibă o legătură logică cu comportamentul inadecvat.

5. Sancţiunea poate încuraja comportamentul indezirabil în cazul în care este folosit de către copil pentru a atrage atenţia adulţilor.

     Personal, sunt contra sancţiunii sau, dacă vorbim în termenii de mai sus, împotriva sancţiunii punitive. Studiile arată că acei copii care au fost martorii sau ţinta unor pedepse excesive tind să recurgă ei înşişi la pedepsirea oamenilor din jurul lor.

     În loc de sancţiune, as pleda mai curând pentru disciplinare. Literatura de specialitate din ultimii ani utilizează termenul de disciplinare pozitivă care cuprinde mai mult decât abordarea comportamentelor problematice; ea vizează şi încurajarea, învăţarea unor comportamente şi atitudini adaptative. Disciplinarea pozitivă presupune învăţarea comportamentului dorit, în paralel cu eliminarea comportamentului inadecvat, prin metode specifice. Acestea sunt orientate spre învăţarea asumării responsabilităţii şi a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul într-un mod care să nu afecteze negativ formarea unei imagini de sine adecvate. De asemenea, disciplinarea pozitivă constă în implicarea activă a copilului în procesul de învăţare a unor comportamente (stabilirea regulilor, identificarea consecinţelor comportamentului), copilul interiorizând regulile stabilite împreună cu adultul, fără a fi nevoie ca acesta să i le impună prin constrângeri exterioare sau să i le amintească de fiecare dată.