Să trăim împreună în armonie! Discurs la primirea premiului de excelenţă

      Se spune că într-o zi, un înţelept din  India  puse următoarea întrebare discipolilor săi:

- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.

       Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă? 

       Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă  inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe se iubesc, au inimile apropiate.

       În final, înţeleptul concluzionă, zicând:
- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere. http://www.psihoterapia.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=1160&Itemid=0
       Cuvintele înţeleptului ne-au inspirat acum 10 ani  în găsirea unei strategii pe termen lung care să conducă la diminuarea violenţei. Crearea şi dezvoltarea unei culturi a convieţuirii armonioase în şcoală, care plasează dezvoltarea socială şi afectivă în centrul procesului de învăţare, a fost principalul nostru obiectiv. 

      „Să trăim împreună în armonie!”, acesta a fost sloganul cu care am pornit împreună pe drumul construirii unei şcoli fără violenţă. Am încercat să creăm o comunitate în care să predomine înţelegerea şi securitatea şi în care procesul de învăţământ să se poată desfăşura într-un mediu fără represiuni, intimidări şi violenţă. Deşi violenţa era omniprezentă în societate, am considerat că şcoala putea fi cel mai important agent al schimbării sociale şi, în consecinţă, trebuia să-şi fixeze norme şi idealuri mai ridicate faţă de cele ale comunităţii căreia îi aparţinea. Strategiile adoptate împotriva violenţei trebuiau să se integreze într-un ansamblu de măsuri care invocau  integrarea socială, rezolvarea paşnică a conflictelor, respectul, egalitatea de şanse, binele emoţional şi comportamentul pozitiv. Cum am reuşit acest lucru? 
- printr-o abordare coerentă şi globală bazată pe convingeri şi principii comune;   
- prin organizarea şcolii astfel încât să menţină un climat de convieţuire armonioasă;  
- prin reacţionarea într-o manieră corespunzătoare la violenţă, atunci când aceasta se produce. 
       A fost nevoie de conştientizarea şi de implicarea cadrelor didactice dar şi a întregului personal din şcoală. Am considerat că noi, adulţii, trebuie să fim pentru elevii noştri un model de urmat, stabilind, prin cuvintele şi actele noastre, normele de comportament în şcoală.
       Am obţinut rezultate bune şi pentru că am ţinut cont de părerile elevilor noştri şi i-am implicat în toate acţiunile noastre. Experienţa ne-a demonstrat că elevii sunt agenţii cei mai eficienţi ai schimbării şi totodată resursa cea mai puţin utilizată în şcoli. Aşa că am urmărit adoptarea unui demers coerent care să le permită acestora să dobândească competenţele sociale, afective şi comportamentale necesare pentru a deveni cetăţeni capabili să rezolve conflictele fără să recurgă la violenţă. 
       Aceste elemente nu au putut fi puse în aplicare decât în cadrul unui parteneriat cu părinţii şi cu autorităţile locale. Libera comunicare între familie şi şcoală şi schimbul de puncte de vedere au contribuit la crearea unui climat propice pentru o abordare axată pe rezolvarea problemelor. Strategiile pozitive, cum ar fi crearea unui centru de resurse pentru părinţi sau trimiterea acasă a unor scrisori care să relateze progresele realizate, au instaurat încrederea între părinţi, copii şi profesori. De asemenea, parteneriatele dintre şcoală şi instituţiile de la nivel local – poliţie, jandarmerie, autorităţi locale, O.N.G.-uri – au asigurat siguranţa deplasării elevilor şi crearea unei vecinătăţi lipsite de pericole privind integritatea fizică şi psihologică a elevilor noştri. 
       Au fost foarte multe activităţi care au dat roade şi pe care ne-ar plăcea să vi le prezentăm dar, din păcate, timpul este limitat. Aşa că, nu ne rămâne decât să vă invităm să consultaţi Ghidul nostru de activităţi în vederea prevenirii şi reducerii violenţei. S-ar putea ca nu toate activităţile noastre să aibă acelaşi efect în şcolile d-voastră. Se ştie că fiecare şcoală este unică. Noi sperăm doar să fim o sursă de inspiraţie şi un punct de plecare în ceea ce va urma în domeniul prevenirii violenţei.
       Nu ne rămâne decât să ne exprimăm recunoştinţa faţă de toţi cei care au susţinut acest demers: colegilor, elevilor noştri, părinţilor, comunităţii locale. Împreună am reuşit să transformăm şcoala într-un spaţiu adecvat  misiunii pe care o are. 
       Dacă ne întrebaţi, nu există o „soluţie miracol” pentru a reduce violenţa. Există doar oameni care au crezut că se poate. Tot ceea ce am întreprins  a fost de natură să ne transforme gândurile  în realitate, pentru că „suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem ia naştere din gândurile noastre. Cu gândurile noastre construim lumea”.